Cursuri de initiere in zborul cu parapanta
Informatii generale
Toate cursurile sunt sustinute de instructori calificati, certificati si atestati de catre Aeroclubul Romaniei sau AZLR.
Suportul teoretic de curs este in acord cu metodologia stabilita de catre autoritatile aeronautice abilitate sa emita reglementari in domeniu.
Clubul sportiv Air Adrenaline, pune la dispozitia cursantilor, echipamentul de zbor necesar parcugerii cursurilor : parapanta, seleta, casca.
La absolvirea cursurilor, se elibereaza certificate de absolvire , iar in urma trecerii examenului de licenta se elibereaza licenta de pilot aeronave ultrausoare – clasa parapanta.
Documente necesare
De ce documente am nevoie pentru inscriere?
• copie dupa actul de identitate
• carnet de zbor completat la zi
• 2 fotografii tip 3/4
• copie asigurare accidente
Examenul consta in rezolvarea celor 8 teste teoretice ( cate 10 intrebari), tip grila din legislatie, meteorologie, cunoasterea aeronavei, principii de zbor, navigatie aeriana, proceduri operationale, performante de zbor si planificarea zborului, performante umane.
Parcurgerea unei probe practice de zbor in care candidatul va avea de executat 2 zboruri la care va primi teme specifice pilotajului parapantei.
Dupa absolvirea examenului se va elibera licenta de pilot aeronave ultrausoare in maxim 31 zile de la data absolvirii.
SIV
Din anul 2016 Air Adrenaline a inceput sa organizeze pentru piloti licentiati, cursuri SIV (Simulari de incidente in zbor). Primul curs fiind organizat in perioada 26- 30 iunie, a creat un precedent, dovedind ca se poate face asa ceva si in Romania. A fost un curs test, la care au participat cativa instructori si piloti de parapanta licentiati din Romania, iar lectorul principal a fost Alex Ciuhandu. Pe durata a 4 zile au avut loc seminarii teoretice si practice, cursantii avand ocazia sa invete teoretic si sa practice o serie de manevre specifice. Pe viitor Air Adrenaline isi propune organizarea acestor cursuri fara o agenda fixa, ori de cate ori exista solicitari in acest sens, bineinteles in jurul sezonului cald.